Bun venit în atelierul vizual al pictoriței Cristina Elena Oprea. Descoperă o colecție de 43 de lucrări originale în ulei pe pânză — de la compoziții florale solare și interioare calde, până la portrete de familie și seria expozițională „Greutatea Cuvintelor”.
Ulei pe pânză • 100 × 70 cm • 2026
Cristina Elena Oprea
În atelier, alături de lucrarea „Fotoliul verde al mamei”
„Pentru mine, autenticitatea se simte. Nu o găsești doar în tușe perfecte, ci în sinceritate, curiozitate și în curajul de a crește mereu, indiferent de vârstă și fără să uiți ce te inspiră cu adevărat. Am învățat în fața șevaletului ce înseamnă răbdarea: strat cu strat, fiecare pânză își dezvăluie propria lumină.”
„După un parcurs profesional consistent în ceea ce privește responsabilitatea socială și civică, dna Cristina Elena Oprea (Lovin) a luat decizia de a-și «trăi visul» început în copilărie, acela de a fi pictoriță. Se poate observa în picturile sale o energie și o dorință înverșunată de a transmite, prin culorile folosite, trăirile sale interioare. Paleta cromatică structurată armonic și intuiția coloristică fac ca tonurile transferate pe suprafața tabloului să capete o expresivitate asumată, ca marcă a personalității sale artistice.”
Apasă pe orice tablou pentru a-l vedea mărit, a citi povestea lucrării sau a solicita prețul și disponibilitatea.
„Viața nu se împarte doar în culori vibrante sau doar în alb și negru. O viață armonioasă este formată și din nuanțe de gri, iar în spatele fiecărei pânze pe care o vedeți se află tocmai această căutare a echilibrului.
Mie îmi place echilibrul. Îmi place fidelitatea, atât în relații, cât și în proiecte. Iubesc moderația, nu vacarmul. Asta am încercat să transpun în lucrările mele: un dialog subtil între explozia culorilor și eleganța nuanțelor de gri.
Privind aceste tablouri, vă invit să aveți puțină răbdare, așa cum am învățat și eu în fața șevaletului. Am învățat să nu judec un tablou prea devreme; strat cu strat, lucrările s-au dezvăluit treptat. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine în această călătorie!”
Dacă dorești să achiziționezi un tablou din galerie, să afli prețul unei lucrări sau să comanzi un portret personalizat în ulei pe pânză, scrie-ne direct pe WhatsApp, telefon sau email:
cristinaelena72oprea@yahoo.com
Urmărește lucrările noi direct de pe șevalet pe contul oficial de Instagram:
@artcristina